office@sameday.ro / 021 - 637.06.60
0730.240.245 / 0731.440.450
SAMEDAY IN PRESA
Companiile de curierat ar trebui sa-si reduca ponderea cheltuielilor fixe
[25.11.2008]

Mediu economic instabil, companii in faliment, renuntari la unele achizitii sau extinderi sunt doar cateva dintre subiectele dezbatute in ultimele saptamani de cei care conduc marile corporatii. Cum este si firesc, Romania ca si restul Europei este influentata de fluctuatiile valutare si bursiere, de evolutiile si involutiile abrupte ale pretului combustibililor. Toate acestea, in opinia lui Bogdan Zafiu, Sales & Marketing Manager TNT Romania, se traduc in costuri ascendente, riscuri legate de lichiditate si scaderi in ceea ce priveste indicatorii principali de performanta la nivel macro sau microeconomic.

In acest mediu afectat de criza, companiile de curierat de pe piata autohtona si-au revizuit tintele de profit pentru anul viitor, chiar daca cele mai multe sunt in stand-by atunci cand vine vorba de un plan de afaceri pe 2009.

"In plus, efectele abundentei de informatii, in absenta unei experiente a managementului de criza, ii determinape unii dintre actorii din mediu sa actioneze precipitat, potentand o anume dezordine, care provoaca, mai departe, efecte nedorite", considera Bogdan Zafiu. Cu toate acestea, oficialul TNT crede ca economia reala continua sa fie in cautarea acelor solutii care o pot ajuta sa functioneze, chiar si in conditiile restrictiilor impuse de dinamica ascendentaa costurilor.

"Intr-o astfel de perioada, reiese cu atat mai pregnant, importanta unei concentrari strategice asupra ariilor acoperite cu maxima eficienta de catre companii si al caror rezultat raspunde cererii", a precizat Zafiu.

In ceea ce priveste Romania, acest principiu este cu atat mai vizibil, in conditiile in care accesul la pietele externe, fie ca este vorba de clientii companiilor autohtone, fie ca se refera la relatia marilor investitori cu propriile lanturi de productie si distributie, este esential. Firesc, toate aceste companii au nevoie de suportul unor parteneri in domeniul transporturilor, care sale permita sa isi dezvolte eficient si la timp propriile planuri de afaceri.

Revizuire
"Operatorii de curierat trebuie sa-si revizuiasca tintele de profit, deoarece piata nu va mai creste in acelasi ritm. Daca in ultimii ani cresterile au fost de 30%, la anul piata nu va creste mai mult de 10-15%", a declarat Octavian Badescu, secretarul general al Asociatiei Operatorilor de Curierat din Romania (AOCR). Potrivit acestuia, vor aparea unele probleme, in conditiile in care curierii au luat credite bazandu-se pe o crestere de 30% a pietei. "Acum, o sa creasca si costul creditului, iar profitul o sa scada", a explicat Badescu. In opinia lui, 2009 nu este un an incurajator pentru companiile de curierat, care ar trebui sa-si reduca ponderea cheltuielilor fixe si sa se indrepte spre costuri variabile.

"Este posibil ca unele companii sa-si reduca numarul de angajati, chiar daca in prezent nu se poate vorbi de un excedent de personal in acest domeniu", a mai spus Badescu.

Totodata, Bogdan Zafiu de la TNT crede ca in conditiile impuse de necesitatea unui management eficient al costurilor, este cu atat mai relevant avantajul oferit de oferta integrata. "Ca raspuns la cererea asteptata, TNT a dezvoltat conceptul de "solutii personalizate ", concept care presupune diversificarea instrumentelor de care dispunem pentru a satisface necesitatile curente de transport ale companiilor", a adaugat oficialul companiei de curierat.

La nivelul transportatorilor locali, acest lucru ar implica, de asemenea, optimizarea costurilor de retea, dificil de realizat odata declansata spirala inflationista.

"In ceea ce ne priveste, TNT este in pozitia liderului european ale carui performante de ordin financiar si operational asigura garantiile si stabilitatea de care au nevoie partenerii nostri. In acelasi timp, programul investitional pe termen lung continuasaasigure premisele cresterii noastre organice, in beneficiul clientilor nostri", a mai spus Bogdan Zafiu.

Gandirea corporatista a unui gigant cum este TNT se observa si la companiile fondate de antreprenori locali, de talia FAN Courier.

Desi in ultimele saptamani cresterea costurilor companiei a fost de peste 10% din cauza fluctuatiilor valutare, care se vad in special in bugetele de achizitii auto, precum si a instabilitatii inregistrate la nivel mondial, totusi investitiile se deruleaza conform planului pe 2008. "Construim, in prezent, noul sediu printr-o investitie de 8,5 milioane de euro. O alta investitie pe termen lung este cea de doua milioane de euro in PDA-uri. Nu va fi sistata nicio investitie pentru acest an", a declarat Neculai Mihai, director general al FAN Courier. Insa, potrivit acestuia, planul de investitii pentru anul viitor nu a fost inca definitivat.

Dezvoltare
In timp ce unele companii reprezentative din piata nu si-au conturat un plan de afaceri, altele anunta extinderi ale suprafetelor pentru anul viitor. TCE Curiero, divizia de transport si logistica a grupului RTC, a anuntat ca va dubla anul viitor suprafata de depozitare a celor doua hub-uri centrale din Bucuresti si Brasov, la peste 8.000 metri patrati in total. "In prezent, operam activitati logistice pe o suprafata cumulata de peste 3.600 metri patrati pentru ambele hub-uri. Insa, in urmatorul an vom creste semnificativ aceasta suprafatasi vom ajunge la cel putin 8.000 metri patrati, care ne vor asigura o capacitate de depozitare superioara", a declarat Sorin Sofian, directorul executiv al TCE Curiero.

Cele doua centre vor fi dezvoltate si prin achizitia unor linii semiautomate de sortare a coletelor si de masurare a greutatii si volumului, urmand sa fie dotate cu sisteme noi de transportare de marfa.

Marile companii de curierat isi construiesc strategii pe o perioada mai lunga de timp si intervin, in fiecare an, regandind acele etape cheie care sa le asigure tinta stabilita pentru urmatorii ani.

Actionarul majoritar al Pegasus, GeoPost, o subsidiara a Postei Franceze, prezenta pe toate pietele europene prin brandul sau DPD, nu-si va schimba planurile pentru 2009, sustinand ca strategia DPD nu este afectata de criza actuala. "Totusi va exista o tendinta spre reducerea costurilor in sectoarele non-operationale.

Insa, investitiile vor ramane neschimbate intrucat ritmul de crestere al pietei garanteaza investitia", a declarat James Gray-Cheape, unul dintre fondatorii Pegasus. Potrivit acestuia, brandul DPD va continua sa se extinda in noi regiuni. "Local, vom continua sa ne extindem si vom mentine planul de dezvoltare in special in operatiuni, IT, si brand awarness. Credem ca cererea pentru coletarie rutiera va creste datorita economisirii costurilor pe care clientii o pot obtine trecand de la transport aerian la rutier", a mai spus oficialul Pegasus. In privinta relatiei pe care compania o are cu bancile, acesta a precizat ca desi in prezent sunt in relatii bune cu partenerii din sectorul bancar, nu vor mai lua credite. Referindu-se la situatia economica din lume, James Gray-Cheape considera ca este o perioada grea pentru economie dar daca solutiile financiare vor fi implementate corect, Romania va supravietui furtunii. "Acest proces va sprijini economia romaneasca sa se maturizeze si sa evolueze spre consolidare", a completat James Gray- Cheape.

Dincolo de estimarile sumbre privind unele segmente din economia romaneasca, piata locala de curierat este caracterizata ca un magnet pentru marii investitori. Reprezentantul AOCR considera ca spre finele anului viitor, pe fondul scaderii pretentiilor de vanzare din partea proprietarilor companiilor de curierat, ar putea intra pe piata romaneasca unele companii mari.

Piata, dominata de preluari si achizitii
Anul acesta, piata de curierat din Romania a fost dominata de preluari si achizitii. Un exemplu sugestiv este preluarea Cargus, cel mai mare jucator din piata autohtona, de multinationala DHL, concurentul principal pentru TNT. Despre acesta din urma s-a zvonit ca va achizitiona FAN Courier, insa zvonurile au fost infirmate de cele doua companii. O alta miscare in piata a fost preluarea a 80% din Pegasus de catre GeoPost, precum si fuziunea dintre TCE si Curiero. De asemenea, tot in acest an grupul american UPS, unul dintre marii operatori de curierat la nivel mondial, a intrat direct pe piata locala, dupa ce a preluat furnizorul sau de servicii, autorizat in Romania, Trans Courier Service (TCS).
Acum, dupa aderarea la Uniunea Europeana, Romania este privita cu mare interes de multi jucatori straini. Piata romaneascaa serviciilor de curierat a avansat cu aproximativ 30-40% pe an, spre deosebire de tarile vest-europene, unde s-au inregistrat, pana in prezent, cresteri constante, de aproximativ 10-15% pe an. Astfel, pentru acest an, piata de curierat a fost estimatala 180-190 milioane de euro.
Insa, de anul viitor, cresterile vor fi comparabile cu cele din tarile vest-europene, ceea ce inseamna ca valoarea pietei s-ar putea apropia de 220 milioane de euro. Pe de alta parte, o data cu liberalizarea pietei de curierat, in urmatorii ani, in Romania se va putea vorbi de o piata de curierat matura.

In Romania, pretul serviciilor de curierat este similar cu al celorlalte state din Europa. De pilda, Ungaria, care are o suprafata la jumatate fata de cea a Romaniei si o infrastructura net superioara, practica preturi mai ridicate pentru serviciile de curierat, iar valoarea de piata se situeaza la aproximativ 15%, fata de cea inregistratala noi.

Potrivit lui Lucian Aldescu, cel de-al doilea fondator al Pegasus, la fel ca vecinii bulgari, Romania se confrunta cu aceleasi probleme legate de intensificarea concurentei, scaderea profitabilitatii si criza fortei de munca in orasele mari.

In ultimii ani, conform unui studiu al Datamonitor, Polonia a inregistrat cea mai mare valoare in regiune, fiind urmata de Republica Ceha, Ungaria si Romania, dupa care se situeaza Bulgaria si Estonia. Acelasi studiu arata ca piata curieratului rapid isi va dubla valoarea, mai ales in tarile central si est-europene, inclusiv piata romaneasca, fiind estimatala 2,7 miliarde euro panain 2010. Potrivit reprezentantilor din piata, criza actualava determina o reanalizare a factorilor care vor contribui la cresterea pietei de curierat, la nivel international, in urmatorii doi - trei ani.

Liberalizarea
Un rol important in dezvoltarea si maturizarea pietei de curierat il va avea momentul liberalizarii pietei, cand Posta Romana, operatorul national in domeniul serviciilor postale, ar putea pierde un numar important de clienti, in conditiile in care Posta este mai puternica la nivelul trimiterilor postale, dar nu si la nivelul serviciilor de curierat.

Termenul de finalizare a procesului de restructurare a Postei in vederea privatizarii, care va impune recalificari si concedieri de personal, va fi extins cu doi ani fata de data limita avuta in vedere initial de Guvern. Etapele implementarii strategiei de restructurare trebuie respectate, iar in 2009 vor continua proiectele incepute.

Astfel, potrivit oficialilor companiei, strategia de dezvoltare are in vedere faptul caultimele monopoluri in serviciile postale europene ar trebui sase incheie in decembrie 2012.

Deschiderea totala a pietei presupune ca operatorii nationali nu vor mai detine monopol asupra serviciilor postale pentru trimiteri mai mici de 50 grame, sector pana acum rezervat lor.

Potrivit directorului general al companiei, Dan Mihai Toader, restructurarea Postei Romane inseamna si optimizarea unor procese si realocarea unui numar de salariati din activitati mai putin profitabile catre domeniile pentru care exista cerere de piata. "Reasezarea infrastructurii de retail din mediul rural si urban va atrage dupa sine si o restructurare a resurselor umane, atat a factorilor postali, cat si a personalului din subunitatile postale, din zonele unde numarul angajatilor este cu mult mai mare decat cel recomandat de volumul de activitate. In aceste situatii, angajatilor li se vor oferi alte locuri de munca si sansa de a se reorienta profesional, tot in cadrul Postei Romane", a declarat Toader.

Este posibil ca unele companii sa-si reduca numarul de angajati, chiar daca in prezent nu se poate vorbi de un excedent de personal in acest domeniu.

Referindu-se la investitii, acesta a spus ca Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare a acordat Companiei un imprumut in valoare de 50 milioane de euro pentru finantarea constructiei in Bucuresti a unui centru automatizat pentru sortarea trimiterilor postale si modernizarea centrului de sortare existent in Cluj. Pana la 20 milioane din acest imprumut va fi sindicalizat cu banci comerciale. De asemenea, in prezent Posta se apropie de finalizarea procedurii de licitatie pentru achizitia in sistem leasing operational de autovehicule pe o perioada de patru ani.

Astfel, compania va achizitiona 727 de autovehicule in leasing, valoarea estimativa a contractului ridicandu-se la 91,4 milioane de lei (circa 25 milioane de euro).

Totodata, Posta Romana are in plan deschiderea unor puncte de lucru in Italia, dupace recent a deschis sase puncte de prezenta in Spania. "In prezent, cetatenii romani din Spania au acces la servicii disponibile in oficiile postale informatizate din Romania, conectate la reteaua Virtual Private Network", a mai spus Dan Mihai Toader.