office@sameday.ro / 021 - 637.06.60
0730.240.245 / 0731.440.450
SAMEDAY IN PRESA
Veniturile de sarbatori ale curierilor, cu 20% mai mici din cauza crizei
[13.11.2009]

Companiile de curierat estimeaza ca perioada sarbatorilor va genera venituri cu 20% mai mici in 2009 fata de anii trecuti, in principal din cauza bugetelor mici de protocol pe care le-au alocat multinationalele in an de criza. Scaderea este cu atat mai semnificativa in veniturile anuale ale firmelor de curierat, tinand cont ca, in anii anteriori, luna decembrie aducea venituri cu 30% mai mari decat lunile obisnuite din an.

"Deja s-a simtit acest fenomen si in decembrie 2008, cand volumul acestor trimiteri a scazut cu aproximativ 8% fata de decembrie 2007. Veniturile din decembrie 2008 s-au situat sub cele din noiembrie, reflectand tendinta generala a companiilor de a reduce trimiterile de cadouri de sarbatori catre partenerii de business, preferand sa expedieze cadouri simbolice, felicitari", a declarat pentru Business Standard Lucian Aldescu, CEO DPD (Pegasus).

Acesta estimeaza ca luna decembrie a acestui an va atinge un nivel al veniturilor companiei cu aproximativ 15-20% mai mic decat decembrie 2008, iar volumul “cadourilor de business” va fi cu aproximativ 20% mai mic.

In consecinta, jucatorii din piata sunt nevoiti sa reconsidere in minus cifra de afaceri generata de sarbatorile de iarna.
"In anii trecuti, volumul crestea in aceasta perioada cu aproximativ 33%. Anul acesta insa estimam o crestere de doar 15-20%", a declarat Adrian Mihai, director dezvoltare FAN Courier.
De altfel, potrivit Fastius Curier, activitatea multor companii s-a diminuat, astfel incat si nevoile de corespondenta s-au contractat.
in aceste conditii, inca de anul trecut, unele firme au ales sa trimita mai putine plicuri si pachete catre colaboratori, clienti si parteneri, pentru a-si reduce cheltuielile.

"Unele firme au disparut, altele si-au redus bugetele. in general, luna decembrie era mai buna din punctul de vedere al expedierilor fata de o luna obisnuita. Probabil ca si acum va fi o crestere fata de noiembrie, insa, cu siguranta, se va observa o scadere medie de 20%, in total piata, fata de decembrie 2008", a spus Octavian Badescu, vicepresedintele Asociatiei Curierilor si proprietarul Sameday Courier.
De asemenea, in functie de pozitionarea unui curier in piata, volumele corespondentei de tip business, cum ar fi contracte, facturi sau oferte comerciale, pot scadea mai mult sau se pot mentine la acelasi nivel.

"Corespondenta de business nu a scazut, ci s-a mentinut si credem ca se va mentine la fel. Ne asteptam in continuare la cresteri semnificative pe comertul online si teleshopping. Expeditiile generate de achizitionarea de produse online au crescut cu de 12,53%, in primele noua luni ale acestui an, fata de perioada similara a anului trceut", a spus Adrian Mihai, de la FAN Courier.

De cealalta parte, sunt companii care spun ca au avut o scadere de aproximativ 50% in ceea ce priveste expedierea de documente de tip business. ”Principalele cauze sunt reducerea generala a costurilor in majoritatea firmelor, din cauza situatiei economice dificile, precum si renuntarea utilizarii serviciilor express si cu valoare adaugata sau migrarea catre serviciile neinregistrate si fara valoare adaugata, de tipul Posta Romana, pentru trimiterile de tip corespondenta business”, a spus oficialul DPD (Pegasus).
in ceea ce priveste curieratul clasic, preturile pe care companiile de curierat le-au solicitat anul acesta clientilor au scazut, in medie, cu aproximativ 10%, in incercarea de a pastra clientii vechi, dar si de a creste numarul lor, spun reprezentantii din piata.

In prezent, valoarea pietei de curierat nu depaseste 200 milioane de euro, in scadere cu 20-30% fata de anul trecut.
In piata romaneasca, principalii jucatori sunt TNT Romania, DHL Romania, FAN Courier, DPD (Pegasus), TCE.